Vorbim!
Vorbim intre noi,parteneri de acelasi sex,de sexe diferite,vorbim pe rand sau toti odata,vorbim cu noi insine in fata oglinzii,vorbim cu animalele pe care le avem prin sau pe langa casa,vorbim cu plantele care ne decoreaza caminele...vorbim ,vorbim si iar vorbim...
Vorbim pentru ca putem in primul rand si pentru ca vrem de cele mai multe ori,Vorbim pentru ca cei din jurul nostru ne solicita acest lucru printr-o forma sau alta,vorbim ca sa ne facem mai usor intelesi sau tocmai pentru ca acest lucru sa nu se intample.Folosim fraze simple incercand sa definim lucruri complicate sau fraze alambicate chiar daca stim ca una singura ar fi mai mult decat suficienta...
Vorbim...ne facem timp pentru asta spunandu-ne ca e foarte importanta comunicarea verbala,ca e liantul dintre oameni,ca doar viul grai ne poate apropia de semeni,ca doar vocea e cea care poate exprima cel mai bine tot ceea ce incercam sa transmitem...
Dar daca intr-o zi s-ar decide ca macar pentru 2 ore comunicarea verbala sa nu mai existe?Sa facem un test si toata planeta sa taca?Oare cum ar fi?Credeti ca numai vocea e cea care ne poate face sa comunicam?Ca doar cuvintele pe diferite tonalitati ne-ar explica mai bine starile,trairile,emotiile?Eu stiu (si poate si multi dintre voi) ca nu doar comunicarea verbala apropie oamenii si ii face intelesi de catre ceilalti.Ca exista forme de exprimare dincolo de aceasta , considerata evident ca fiind cea mai simpla dintre ele.Dar ce te faci cand vocea ta transmite ceva si cuvintele din ea cu totul altceva?Ce te faci cand din dorinta de a nu incomoda interlocutorul ,spui ceva dar de fapt vocea interioara pe care n-o lasi sa razbata ,spune altceva?
Ce te faci cand te feresti de cuvinte spunandu-ti ca e mai bine sa-i spui celui de langa tine ce vrea sa auda si nu ceea ce auzi tu de fapt?Ce te faci cand vorbitul nu mai este parte din comunicare ci mai degraba parte din transformarea interna a celui caruia te adresezi?
De ce oare vorbirea articulata,cea care ne deosebeste de restul fiintelor vii,de cele mai multe ori ne incurca in loc sa ne ajute?Ne pune in fata unor situatii neasteptate,ne transforma si nu intotdeauna in cel mai placut mod,ne arunca in depresie sau intr-o fericire fictiva , ne impinge in locuri in care de cele mai multe ori nu ne dorim sa fim?
E simplu : pentru ca ne chinuim sa invatam sa vorbim dar inca n-am invatat sa tacem pentru a putea fi intelesi...
